Forumul tinerilor specialiști în educație la Chișinău. DGETS: Le spunem bun-venit în familie


Peste 160 de tineri specialiști s-au angajat în instituțiile de învățământ din Chișinău în acest an. Debutanții în sistemul educațional au fost celebrați în cadrul unui forum organizat miercuri de Direcția generală educație, tineret şi sport (DGETS). Prezent la eveniment, șeful-adjunct al DGETS, Andrei Pavaloi, a menționat că Primăria capitalei a fost, de-a lungul anilor, alături de tinerii specialiști în educație, prin diverse programe de susținere și că va continua să ofere acest sprijin, transmite IPN.

Andrei Pavaloi a menționat că în prezent se elaborează un concept destinat cadrelor didactice din afara municipiului și își caută un loc de muncă în Chișinău. Programul prevede acordarea unui suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de cazare ale angajaților. „Eu vă urez succes și acea cale pe care ați ales-o este una deloc ușoară, dar cu suportul managerilor, cu ajutorul colegilor din cadrul direcției generale, cu suportul nostru al tuturor, cu siguranță veți reuși”, a spus adjunctul DGETS.

Primarul general, Ion Ceban, și-a exprimat dorința ca profesia de pedagog să fie una din cele mai solicitate în Moldova, ca în statele europene. Edilul și-a exprimat speranța că în noua redacție a Codului Educației să reflecte pe deplin valoarea reală a cadrului didactic, atât prin remunerare financiară adecvată, cât și prin măsuri de motivare nonmaterială.

Președinta Centrului sindical ramural teritorial Chișinău din domeniul educației și științei, Margareta Sârbu, a declarat că educația a fost și va rămâne fundația oricărei societăți puternice. „De-a lungul carierei mele, am învățat că, indiferent de provocări, educația îți oferă o satisfacție unică de a modela destinele și de a influența viitorul”, a menționat Margareta Sârbu.

Șefa Direcției managementul resurselor umane din cadrul DGETS, Veronica Donțu, afirmă că fiecare dintre tineri specialiști în domeniul educației, indiferent că este cu repartizare sau fără, are dreptul să solicite acordarea gradelor didactice, a unui concediu anual de odihnă, conform Codului muncii. Totodată el are dreptul la reducerea timpului de muncă în primii cinci ani de activitate și la sprijinul cadrului mentor.

În cadrul forumului s-a subliniat că tinerii profesori se confruntă cu teamă de respingere în mediul profesional, anxietate legată de pregătirea insuficientă, perfecționism și autocritică excesivă, precum și cu percepția că greșelile vor atrage judecăți din partea părinților sau colegilor. În context, specialiștii recomandă cultivarea autocompasiunii, vizualizarea scenariului dorit al lecției și menținerea unei comunicări deschise cu părinții și colegii.

The post Forumul tinerilor specialiști în educație la Chișinău. DGETS: Le spunem bun-venit în familie appeared first on ipn.md.



Sursa: IPN

Related posts

Vladimir Bolea: Angajații ministerului nu sunt vizați în dosarele CNA

Fostul primar Nicanor Ciochină își va afla astăzi sentința

Lumea sferelor de influență: ce loc mai au statele mici precum Moldova. Op-Ed de Anatol Țăranu