Pe fondul temerilor tot mai vizibile privind extinderea războiului din Ucraina, europeni încep să ia în calcul o confruntare directă cu Rusia.
Aceste temeri apar deși Vladimir Putin a reiterat public că nu are o asemenea intenție. Cu toate acestea, documentele strategice occidentale spun altceva. Strategia națională de securitate a Franței din 2025 avertizează explicit că „până în 2030, principala amenințare la adresa sa și a restul statelor europene este riscul unui război deschis în inima Europei”, notează Le Figaro.
În acest context, Institutul Francez pentru Relații Internaționale (Ifri) a publicat un studiu amplu care compară capacitățile militare ale Rusiei cu cele ale celor 30 de state europene membre NATO.
Bugete militare, o aparentă egalitate
Rusia a cheltuit în 2024 aproximativ 13.000 de miliarde de ruble pentru apărare, echivalentul a circa 145 de miliarde de dolari. Raportat la paritatea puterii de cumpărare, această sumă ajunge însă la aproximativ 460 de miliarde de dolari – un nivel comparabil cu cheltuielile militare cumulate ale statelor europene din NATO. Cu alte cuvinte, la nivel de resurse financiare, balanța este relativ echilibrată.
Forțele terestre, avantaj clar pentru Rusia
Pe uscat, Rusia are un avantaj net. Forțele sale terestre sunt estimate la aproximativ 950.000 de militari, față de circa 750.000 în statele europene NATO. Diferența este amplificată de gradul de pregătire pentru luptă și de coeziunea politică, Europa fiind descrisă de experți drept „fragmentată” decizional.
Mai mult, continentul este subdotat în zone-cheie: artilerie, rachete, drone de atac și sisteme de apărare antiaeriană. Un alt punct slab major este infrastructura – drumuri, căi ferate, reglementări – care îngreunează deplasarea rapidă a trupelor între state, inclusiv pe flancul estic al NATO, unde se află și România.
Europa mizează însă pe un avantaj calitativ: instruirea. În timp ce recruții ruși beneficiază adesea de una-două luni de pregătire de bază, standardele NATO prevăd, în general, șase luni de instruire inițială. Chiar și așa, acest avantaj nu compensează pe deplin inferioritatea numerică și de foc.
Forțele aeriene: superioritate europeană
În aer, situația se inversează clar. Europa dispune de peste 1.500 de avioane de luptă, față de mai puțin de 1.000 în dotarea Rusiei. Diferența nu este doar cantitativă, ci și calitativă: aeronavele europene sunt mai moderne și, mai ales, mai bine întreținute și mai des operaționale.
Un argument-cheie este experiența din Ucraina: după mai bine de trei ani de conflict, forțele aerospațiale ruse nu au reușit să obțină superioritatea aeriană, în pofida avantajului inițial de echipamente.
Totuși, experții avertizează că Europa trebuie să-și refacă urgent stocurile de muniție și să-și îmbunătățească capacitatea de a neutraliza apărarea antiaeriană rusă, un domeniu în care Moscova are o expertiză recunoscută.
Forțele navale: avantaj european, limitat de geografie
Pe mare, Europa are un avantaj calitativ evident, cu aproximativ 100 de nave mari de suprafață, de trei ori mai multe decât Rusia. Problema este însă geografia: Rusia operează în mări închise sau semi-închise – Marea Neagră, Marea Baltică, Marea Barents – unde poate compensa inferioritatea numerică.
Un punct forte major al Moscovei rămân submarinele, considerate o amenințare serioasă, în condițiile în care capacitățile europene de luptă antisubmarin sunt limitate.
Spațiul: avantajul Rusiei se erodează
În spațiu, Rusia are încă un număr mai mare de sateliți militari (aproximativ 100, față de 60 ai Europei), moștenire a perioadei sovietice. Totuși, sancțiunile occidentale au afectat grav sectorul spațial rus, iar o mare parte a flotei de sateliți este îmbătrânită sau depășită tehnologic.
Europa a recuperat teren odată cu lansarea sistemului Galileo, considerat comparabil cu GPS-ul american și superior sistemului rusesc GLONASS.
Armele nucleare sunt cea mai mare incertitudine
Rusia rămâne o superputere nucleară, cu aproximativ 1.700 de focoase nucleare strategice active și încă 2.600 în rezervă. Strategia Moscovei se bazează pe așa-numita „superioritate a escaladării”.
Europa se sprijină în principal pe descurajarea nucleară extinsă a Statelor Unite, inclusiv prin amplasarea a circa 100 de bombe nucleare tactice americane pe teritoriul european. Acest scut este completat de arsenalele nucleare proprii ale Franței și Marii Britanii.
Avertismentul experților este însă clar: dacă angajamentul nuclear al SUA față de Europa ar fi pus sub semnul întrebării, continentul s-ar confrunta cu un dezechilibru strategic major în raport cu Rusia.
