Se pare că Friedrich Merz încearcă să facă ceva ce niciun cancelar german nu a încercat serios de la sfârșitul Războiului Rece. Să transforme Germania din statutul de ”boss” obsedat de reguli al Europei în cel de producător central de securitate, se arată într-o analiză publicată de TVP World.
El face asta prin asumarea unei puteri dure: un fond de război de 500 de miliarde de euro, realizat pe baze constituționale, o fabrică de muniții Rheinmetall care se ridică în noroiul lituanian de la Baisogala și un scut de 4 miliarde de euro format din interceptoare israeliene Arrow 3, capabile să distrugă arme nucleare în spațiu.
Merz face acest lucru prin staționarea permanentă a 4.800 de soldați germani și a familiilor acestora în zona Suwałki Gap, o bucată de pământ strategic vulnerabilă care se întinde de-a lungul graniței polono-lituaniene, și prin finanțarea mecanismului PURL, un acord care îl menține pe Donald Trump implicat prin plata Germaniei în numerar pentru echipamente americane.
De la puterea civilă la cea militară
Timp de decenii, Germania s-a descris ca un Zivilmacht, o putere civilă. Conceptul a apărut din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial și a devenit un principiu călăuzitor al Republicii Federale. Germania își exercita influența prin reguli, legi, comerț și instituții, nu prin conducere militară. S-a integrat în Europa, mai degrabă decât să o domine.
Ceea ce a construit Merz de când a preluat puterea în martie anul acesta seamănă cu ceva mai apropiat de un Zentralmacht, o putere centrală care este inima sistemului, deoarece produce capacități pe care se bazează și alții.
Ceea ce se conturează pare mai puțin a Zeitenwende, „punctul de cotitură” anunțat de fostul cancelar Olaf Scholz după invazia Rusiei în Ucraina în 2022, și mai mult a efort susținut de a repoziționa Germania ca stat – arsenal al Europei.
O mare întrebare este cum se va potrivi acest nou rol cu propria viziune a Franței asupra leadership-ului continental, pe măsură ce Statele Unite semnalează treptat o reducere a apetitului pentru garantarea securității Europei.
Ruptura fiscală
Punctul de plecare a ceea ce putem numi Doctrina Merz a venit pe 28 martie anul acesta, în ultimele săptămâni ale parlamentului care își încheia mandatul. Folosind ceea ce a fost practic o sesiune eșuată, Merz a impus un amendament constituțional care a relaxat frâna datoriei Germaniei, Schuldenbremse, care plafonează legal împrumuturile federale.
Introdusă după criza din zona euro din 2008, frânarea datoriei a fost un simbol al disciplinei fiscale germane.
Amendamentul scutește toate cheltuielile de securitate de plafonul sufocant al frânei datoriei. Aceasta a fost o lovitură chirurgicală împotriva nevrozei fiscale a Germaniei. Prin obținerea unei supermajorități de 512–206, el a creat efectiv un buget paralel permanent, cu credit nelimitat pentru generali.
Implicația este că Berlinul nu mai trebuie să caute „fonduri speciale” sau lacune legale. Acum poate planifica, împrumuta și cheltui pe termen lung, garantând fluxul de numerar pentru orice, de la apărarea cibernetică până la fondul de infrastructură de 500 de miliarde de euro, fără a declanșa o criză constituțională.
Statul – arsenal
Odată ce aceste constrângeri financiare au fost eliminate, Merz și ministrul său al Apărării, Boris Pistorius, au putut trece la întrebarea centrală: Ce ar construi Germania, de fapt?
Accentul s-a mutat de la cumpărarea de lucruri, la fabricarea de lucruri. Guvernul s-a angajat la o politică industrială deliberată care implică o serie de programe de achiziții mari, concepute pentru a extinde liniile de producție interne.
Mai exact, liniile de muniție au fost extinse, producția de rachete a fost prioritizată și au fost oferite contracte pe termen lung pentru a oferi industriei încrederea că cererea va persista dincolo de un singur mandat parlamentar. Aceasta a marcat o ruptură definitivă față de trecut, în care Germania prefera adesea să cumpere „de pe raft” din străinătate, în cantități limitate.
Timp de decenii, Germania a tratat industria de apărare ca pe ceva ce trebuie gestionat discret și ținut la distanță. Acum este adoptată ca o prioritate, mai degrabă decât ca o necesitate neplăcută.
Centrul de apărare aeriană
Apărarea aeriană este locul în care implicațiile acestei schimbări sunt cele mai clare. Achiziționarea de către Germania a sistemului israelian Arrow 3 reprezintă un pas semnificativ.
Arrow 3 este conceput pentru a intercepta rachetele balistice cu rază lungă de acțiune în afara atmosferei, înainte ca acestea să reintre și să lovească. Europa nu avea anterior o astfel de capacitate. Când Berlinul a declarat această nouă capacitate a sa operațională pe pe 3 decembrie 2025, a schimbat discret apărarea continentului.
Importanța constă în integrarea sistemului. Arrow introduce date într-un sistem central de comandă. Combinat cu sistemele Patriot pentru amenințări la distanță medie și IRIS-T, fabricat în Germania, pentru apărarea la distanță scurtă, începe să prindă contur un scut stratificat.
Acest raționament stă la baza Inițiativei Scutul Ceresc European, sau ESSI, pe care Germania o susține ca un plan multinațional amplu de armonizare a apărării aeriene pe întreg continentul.
Scopul ESSI este de a standardiza sistemele de rachete, de a integra lanțurile de aprovizionare și de a alinia acordurile de comandă între cei peste 20 de membri ai săi.
Cu toate acestea, oficialii francezi au criticat deschis schema germană, temându-se că marginalizează sistemul lor franco-italian SAMP/T și favorizează contractorii americani și israelieni.
Contraargumentul Berlinului este că Rusia produce rapid rachete. În consecință, și interceptoarele Europei trebuie produse mai rapid.
Negocierea cu Trump
Merz aplică aceeași abordare pragmatică în cazul lui Donald Trump. În loc să formuleze argumentele în termeni europeni abstracți, el a interacționat Statele Unite cu Germania, națiune către națiune; o abordare care pare să funcționeze cu președintele SUA.
Când transporturile de apărare aeriană americane către Ucraina au încetinit în timpul verii, Merz nu a emis declarații sau apeluri. El a negociat o înțelegere. Rezultatul a fost mecanismul PURL, Lista priorităților de cerințe pentru Ucraina.
Banii germani asigură sloturile de producție americane și mențin în funcțiune liniile de interceptare Patriot. Ucraina primește echipamentul de care are nevoie. Trump poate indica o partajare a sarcinilor europene. Merz obține continuitatea aprovizionării și o linie directă de influență la Washington.
Ancoră estică
Pentru Merz, conducerea germană necesită și prezență fizică. Planurile de desfășurare a unei brigade germane în Lituania au fost convenite anterior în cadrul NATO, dar Merz a îmbrățișat mișcarea și i-a acordat o greutate politică clară. El a tratat-o ca pe o declarație a rolului emergent al Germaniei ca putere centrală de securitate a Europei, nu ca pe o obligație de rutină a Alianței.
Desfășurarea este o afacere importantă, deoarece marchează prima staționare permanentă a trupelor de luptă germane în afara Germaniei de la sfârșitul Războiului Rece. Aceasta nu este o prezență rotativă sau simbolică. Implică o brigadă permanentă, puternic echipată, cu blindate, artilerie și unități de sprijin, susținută de infrastructură pe termen lung.
Locația este deliberată. Vilnius este considerat pe scară largă de către planificatorii militari ca fiind una dintre cele mai expuse capitale de pe flancul estic al NATO, adesea văzută ca o vulnerabilitate mai imediată decât însăși breșa Suwałki.
Fricțiuni la Paris
Repoziționarea Germaniei de către Merz afectează inevitabil relațiile cu Franța. Parisul își încadrează rolul în jurul autonomiei strategice, forțelor expediționare și descurajării nucleare, oferind Europei o viziune de proiecție independentă a puterii.
Germania, în schimb, se concentrează pe scară largă și fiabilitate. Își dezvoltă capacitatea logistică și industrială și se leagă mai strâns de NATO, Statele Unite și Israel.
Apărarea aeriană a devenit principalul punct de tensiune cu Franța. La Paris, inițiativa Germaniei, „Scutul Ceresc European”, este văzută ca o modalitate de a modela apărarea Europei în jurul echipamentelor americane și israeliene, lăsând sistemele franceze pe margine.
La Berlin, abordarea franceză este considerată prea teoretică și prea lentă, oferind mai degrabă idei decât protecție care poate fi pusă în aplicare imediat. Germania este, de asemenea, precaută cu privire la propunerile franceze pentru o umbrelă nucleară europeană, îndoindu-se că Franța ar sacrifica vreodată Parisul pentru a proteja orașele estice.
Europa ar putea avea nevoie, în cele din urmă, de ambele abordări: scutul german care oferă protecție zilnică și sabia franceză care oferă descurajare strategică.
Limite viitoare
Nimic din toate acestea nu se desfășoară fără riscuri. Liniile de producție necesită timp pentru a se extinde. Forța de muncă calificată este rară. Germania rămâne dependentă de tehnologia americană, chiar dacă își localizează producția. Din punct de vedere politic, statele mai mici se tem că deciziile vor fi influențate de acorduri bilaterale între Berlin și Washington.
Merz pare să parieze că o armată mare aduce autoritate politică. Istoria sugerează că acest calcul este valid. Germania a petrecut decenii învățând cum să nu fie o putere militară. Reînvățarea puterii va testa cât de mult s-a schimbat cu adevărat cultura sa politică.
