Dovada rușilor despre atacul cu 91 de drone asupra reședinței lui Vladimir Putin |VIDEO

Ministerul Apărării de la Moscova a oferit miercuri noi detalii despre ceea ce numește un atac ucrainean cu drone asupra reședinței președintelui rus Vladimir Putin din localitatea Valdai, prezentând o „dovadă”.

Incidentul ar fi avut loc în noaptea de 28 spre 29 decembrie, potrivit informațiilor transmise de EFE, preluate de Agerpres.

„Între 28 şi 29 decembrie 2025, regimul de la Kiev a lansat un atac terorist cu vehicule aeriene fără pilot cu rază lungă de acţiune împotriva reşedinţei preşedintelui Federaţiei Ruse din regiunea Novgorod”, a declarat generalul Aleksandr Romanenkov, responsabil cu apărarea antiaeriană a Armatei Ruse.

Conform versiunii prezentate de autoritățile ruse, nu mai puțin de 91 de drone ar fi fost lansate din puncte diferite, zburând spre obiectiv prin mai multe regiuni ale Rusiei, inclusiv Briansk, Smolensk, Tver și Novgorod. Din total, 49 de drone ar fi fost doborâte în regiunea Briansk, una în Smolensk și 41 în Novgorod.

Ministerul Apărării rus susține că primele drone au fost detectate pe 28 decembrie, în jurul orei 19:00, ora Moscovei. Acestea ar fi zburat la joasă altitudine și ar fi decolat din regiunile ucrainene Sumî și Cernigău.

„Formaţiunea de atac, numărul de drone desfăşurate şi acţiunile lor coordonate din sud, sud-vest şi vest, îndreptate direct spre reşedinţa preşedintelui rus din regiunea Novgorod, confirmă în mod clar că atacul terorist al regimului de la Kiev a fost selectiv şi atent planificat”, a afirmat Romanenkov.

Autoritățile de la Moscova dau asigurări că atacul nu s-a soldat cu victime sau pagube materiale și că „reşedinţa preşedintelui rus nu a suferit pagube”.

Dovada video a rușilor

În sprijinul afirmațiilor sale, Ministerul Apărării a publicat și un material video în care apare un soldat cu fața blurată, lângă epava unei drone, precum și o hartă cu traiectoriile aparatelor lansate în timpul presupusului atac, relatează AFP.

Primele reacții oficiale ruse au apărut încă de luni, când Kremlinul a calificat incidentul drept „un atac împotriva (preşedintelui american Donald) Trump”, susținând că acesta ar submina negocierile de pace privind Ucraina, promovate de liderul republican.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a indicat că Rusia își va înăspri poziția în negocierile de pace cu Ucraina, fără a preciza însă ce măsuri concrete vor fi luate.

De la declanșarea războiului în Ucraina, în 2022, autoritățile de la Kiev au raportat peste 12 tentative de asasinat sau răpire împotriva președintelui Volodimir Zelenski, inclusiv una în primele zile ale invaziei ruse, când luptele ajunseseră în apropierea administrației prezidențiale din Kiev.

Primul atac asupra lui Putin anunțat public

În schimb, acesta este primul caz în care partea rusă anunță public un atac care ar fi putut viza direct liderul de la Kremlin, în condițiile în care securitatea lui Vladimir Putin a fost consolidată semnificativ de la începutul conflictului.

Reacțiile internaționale au fost împărțite. Țări precum Iranul și Belarus au condamnat presupusul atac asupra reședinței lui Putin, în timp ce mai mulți oficiali din Uniunea Europeană, inclusiv din Franța, și-au exprimat scepticismul și au invocat lipsa de dovezi clare.

Între timp, Donald Trump, care în același weekend s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski și a purtat o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, și-a exprimat public furia după apariția informațiilor despre presupusul atac.

Source ProTV România

Related posts

Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”

Tensiuni în Orientul Mijlociu. Ursula von der Leyen convoacă pentru luni o reuniune specială a colegiului de securitate al CE

Zelenski, despre conflictul din Orientul Mijlociu: „Ori de câte ori America este fermă, criminalii lumii sunt slăbiți”