Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, va participa miercuri la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) al UE şi joi la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO, la Bruxelles. Reuniunea CAE, prezidată de Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Kaja Kallas, va avea ca teme principale sprijinul militar acordat de UE Ucrainei, cu accent pe cooperarea în materie de inovare în domeniul apărării, precum şi perspectivele în domeniul securităţii şi apărării în acest an, se arată într-un comunicat al MApN.
Programul reuniunii NATO va cuprinde o întâlnire a Consiliului Nord-Atlantic (North Atlantic Council – NAC), în formatul miniştrilor Apărării, dedicată agendei de descurajare şi apărare, o reuniune a Grupului de Contact pentru Ucraina, un dejun de lucru al Consiliului NATO – Ucraina, precum şi ceremonia de semnare a Scrisorii de intenţie privind abordările multinaţionale în domeniul navigabilităţii militare aeriene în context de criză sau conflict. De asemenea, Miruţă va avea, la Bruxelles, întâlniri bilaterale cu oficiali ai NATO şi UE, precum şi cu omologi din ţări aliate.
Miniștrii Apărării din UE se întâlnesc la Bruxelles
Consiliul Afaceri Externe al UE se reuneşte la 11 februarie 2026, la Bruxelles, pe componenta Apărare, principalul subiect pe ordinea de zi fiind sprijinul pentru Ucraina, conform consilium.europa.eu/.
Discuţia din Consiliul Afaceri Externe – Apărare se va axa pe suportul militar pentru Ucraina, cu focus pe inovarea în apărare, după ce va avea un schimb de puncte de vedere cu ministrul Apărării din Ucraina, Mykhailo Fedorov.
La 21 ianuarie 2026, Parlamentul European a aprobat decizia Consiliului de a aplica procedura de cooperare consolidată pentru a oferi Ucrainei un împrumut de sprijin în valoare de 90 de miliarde de euro.
S-a apelat la procedura cooperării consolidate, un mecanism care permite statelor membre ale UE care doresc să colaboreze în domenii specifice, întrucât Cehia, Ungaria şi Slovacia au optat să nu sprijine împrumutul. După aprobarea de către PE, procedura urmează să fie convenită între Parlament şi Consiliu în cadrul procedurii legislative ordinare, conform europarl.europa.eu/.
Un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina
Împrumutul de 90 de miliarde acordat Ucrainei este pentru anii 2026 şi 2027, Pachetul acoperind, potrivit evaluărilor Fondului Monetar Internaţional, două treimi din nevoile globale de finanţare ale Ucrainei pentru următorii doi ani.
De la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, UE şi statele sale membre au furnizat Ucrainei şi cetăţenilor săi un sprijin total în valoare de 193,3 miliarde euro, din care 3,7 miliarde euro au provenit din veniturile obţinute din activele ruseşti imobilizate, informează ec.europa.eu/.
De asemenea, în prezent funcţionează misiunea de asistenţă militară a UE în sprijinul Ucrainei (EUMAM Ucraina). Cu o durată iniţială de doi ani, mandatul a fost prelungit, în 8 noiembrie 2024, cu încă doi ani, până la 15 noiembrie 2026, având o alocare bugetară de circa 400 milioane euro. 85.200 de soldaţi ucraineni au fost instruiţi până în prezent în cadrul misiunii, conform consilium.europa.eu/.
Consiliul Afaceri Externe din 11 februarie va fi urmat de un schimb informal de opinii cu privire la perspectivele de securitate şi apărare pentru 2026 în cadrul unei cine de lucru.
Anteriorul Consiliu al Uniunii Europene pe componenta Apărare s-a desfăşurat la 1 decembrie 2025. Miniştrii au discutat despre opţiunile de finanţare a sprijinului militar acordat Ucrainei, despre consolidarea cooperării în domeniul industriei apărării şi despre eforturile de combatere a flotei fantomă ruse.
În privinţa finanţării, miniştrii apărării din UE au insistat asupra faptului că trebuie să se convină de urgenţă asupra opţiunilor de finanţare. Înalta Reprezentantă Kaja Kallas a subliniat, în context, că o soluţie multianuală ar schimba radical apărarea Uniunii, deoarece ar însemna o încetare mai rapidă a războiului în Ucraina.
Consiliul din 1 decembrie 2025 a discutat şi despre rolul pe care l-ar putea juca cele două misiuni ale UE – EUMAM (2022-2026) şi EUAM Ucraina (lansată în 2014 şi cu mandat reînnoit pentru perioada mai 2024-mai 2027), în a face Ucraina mai puternică, scriu site-urile euam-ukraine.eu/ şi europarl.europa.eu/.
Nu în ultimul rând, miniştrii au discutat despre pachetul privind mobilitatea militară, care a fost prezentat de Înalta Reprezentantă a UE şi de Comisia Europeană în noiembrie 2025. În acest context, Înalta Reprezentantă a subliniat că disponibilitatea de a muta trupe este esenţială pentru a descuraja şi că mobilitatea militară este o poliţă de asigurare crucială pentru securitatea europeană şi, ca atare, trebuie accelerată.