Două persoane au murit intoxicate cu fum emanat de sobă, la Molovata


Două persoane, un bărbat de 67 de ani și o femeie de 69 de ani, au decedat după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de sobă. Tragedia s-a produs joi seara într-o gospodărie din satul Molovata, raionul Dubăsari, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, salvatorii au depistat în încăpere un miros puternic de fum, geamuri închise ermetic și absența canalelor de ventilare. Deasupra ușii sobei au fost observate urme vizibile de emanare a fumului, iar soba era supraîncărcată cu lemne.

După cercetările efectuate de specialiștii IGSU, s-a stabilit prealabil că intoxicarea s-a produs din cauza nerespectării regulilor de exploatare a sobei de încălzit și a lipsei canalelor de ventilare.

IGSU îndeamnă cetățenii să respecte strict regulile de utilizare a sobelor de încălzit, verificarea și curățarea coșurilor de evacuare a fumului, evitarea supraîncărcării sobelor și asigurarea ventilării încăperilor, pentru prevenirea intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

De la începutul anului au fost înregistrate 33 de cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon, în urma cărora 78 de persoane au fost afectate, dintre care 44 minori, iar 4 persoane și-au pierdut viața.

The post Două persoane au murit intoxicate cu fum emanat de sobă, la Molovata appeared first on ipn.md.



Sursa: IPN

Related posts

Vladimir Bolea: Angajații ministerului nu sunt vizați în dosarele CNA

Fostul primar Nicanor Ciochină își va afla astăzi sentința

Lumea sferelor de influență: ce loc mai au statele mici precum Moldova. Op-Ed de Anatol Țăranu