DOCUMENT. Ce modificări au fost făcute la ordonanța Guvernului pentru declararea situației de criză pe piața țițeiului

Prima variantă a acestui document a fost publicată luni seara, iar proiectul de ordonanţă de urgenţă prevede declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere şi limitarea adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie şi/sau comercializează benzină, motorină şi materiile prime utilizate pentru obţinerea acestora.

Astfel, adaosul este limitat la cel mult 50% din media adaosului comercial înregistrat în ultimele 12 luni, iar măsura are în vedere evitarea unui comportament inadecvat al operatorilor economici şi stoparea unor posibile tendinţe de speculă.

Limitarea adaosului comercial se aplică pe tot lanţul de activitate economică.

Modificările care au fost făcute la acest document au fost publicate de Guvern în proiectul care a fost transmis Consiliului Economic și Social (CES) miercuri, 25 martie, sunt următoarele:

  • rafinăriile sunt exceptate de la limitarea adaosului comercial 
  • sunt prevăzute amenzi între 0,5% și 1% din cifra de afaceri pentru companiile care nu respectă limitarea adaosului comercial 
  • exporturile sunt limitate doar pentru motorină, nu și pentru benzină

În timp ce la noi încă sunt analizate posibile soluții, Ungaria este printre primele țări care a decis să intervină direct, pentru a tempera creșterea prețurilor carburanților.

Guvernul ungar a decis să plafoneze prețul benzinei la 595 forinți/litru și cel al motorinei la 615 forinți/litru.

În lei, la cursul BNR, asta înseamnă 7,84 de lei, respectiv 8,11 lei pe litru.

De prețuri plafonate beneficiază doar șoferii cu mașini înmatriculate în Ungaria.

Plafonarea din Ungaria vine în contextul războiului din Iran, dar și pentru că livrările prin conducta Drujba, una dintre principalele rute de aprovizionare cu țiței pentru țara vecină, au fost oprite.

Source ProTV România

Related posts

Luxembourg Herald: Fostul ministru român Mircea Geoană a fost prins într-o reţea de bani ruşi şi legături cu Kremlinul

NATO dă asigurări că nu sunt redirecţionate spre Orientul Mijlociu arme destinate iniţial Ucrainei plătite de europeni

Escaladare totală: Israelul elimină un comandant-cheie iranian, iar Trump spune că Teheranul „imploră” să fie pace