Seara de miercuri a adus o imagine mai puțin obișnuită în politica moldovenească. Deputați, miniștri și premierul Alexandru Munteanu au participat la o cină caritabilă organizată de „The Moldova Project”, unde s-au colectat fonduri pentru peste 1000 de copii din 42 de localități ale țării.
Evenimentul a fost marcat de un gest care a atras atenția tuturor – deputata PAS Doina Gherman a renunțat la ținuta elegantă și a îmbrăcat șorțul de chelner, servind la mese pentru a sprijini cauza.
„Mi-am pus șorțul de chelneriță pentru o cauză care merită tot efortul. Toate bacșișurile adunate în această seară vor ajunge la copiii care au nevoie de sprijin și ajutor. Mulțumesc colegilor din Parlament, prim-ministrului Alexandru Munteanu și ministrului Emil Ceban, care ni s-au alăturat cu entuziasm. Cu oameni ca voi, Moldova crește”, a scris Gherman pe rețelele sociale.
Printre participanți s-au numărat mai mulți membri ai Guvernului și ai Parlamentului, care au luat parte la cină și la licitația caritabilă organizată în cadrul evenimentului.
Premierul Alexandru Munteanu a venit și el cu un mesaj emoționant. „Peste 1000 de copii din 42 de sate ale Moldovei vor primi ajutor datorită oamenilor cu inimă mare care s-au adunat la această cină caritabilă. Atunci când punem umărul, bunătatea ajunge departe.”
Inițiativa „Serviți și Dăruiți”, organizată anual de The Moldova Project, are scopul de a sprijini familiile vulnerabile și de a oferi copiilor defavorizați cadouri și resurse esențiale în preajma sărbătorilor de iarnă.