Cultura rusă în stil putinist: Pușkin pe fațadă, FSB în subsol

Astăzi, Guvernul Republicii Moldova a aprobat în unanimitate proiectul de lege privind denunțarea acordului care reglementa activitatea așa-numitului Centru Rus de Știință și Cultură. Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a declarat în ședința Executivului: „Centrul cultural rus nu avea nimic cultural – era o acoperire sub care se desfășura activitate subversivă împotriva suveranității Republicii Moldova.”

Această decizie reprezintă, de fapt, un act de autoapărare – tardiv, dar necesar. Centrul care se pretindea cultural s-a transformat de mult într-un nod al războiului hibrid. Reacția isterică a Kremlinului și a reprezentanților săi locali nu face decât să confirme că s-a lovit exact acolo unde doare.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacționat imediat, exprimând „profundul regret” al Moscovei și invocând „încălcarea drepturilor vorbitorilor de limbă rusă”. Totul conform scenariului cunoscut: când sunt eliminați agenții de influență, Moscova vorbește despre „discriminarea bunicuțelor rusofone”. Manualul nu se schimbă.

Apoi a fost trimis în scenă Vlad Bătrîncea, cunoscut pentru scandalul cu harta României, care a reamintit că și la Paris funcționează un „centru rus” și s-a întrebat de ce nu ar exista unul și la Chișinău – o logică îndoielnică. Bătrîncea a acuzat autoritățile că nu oferă nimic absolvenților școlilor rusofone, fermierilor și locuitorilor din regiuni – amestecând toate temele sensibile într-un singur discurs electoral.

Dar realitatea este alta: rușii constituie doar 3,2% din populația Republicii Moldova (conform recensământului din 2024), fiind a treia minoritate ca număr. Cu toate acestea, în țară funcționează peste 200 de școli cu predare în limba rusă, finanțate integral din bugetul de stat – nu din granturi ale Kremlinului, nici din donații ale FSB sau ale Bisericii Ortodoxe Ruse.

În Moldova poți trăi fără să cunoști limba de stat și totuși să beneficiezi de toate drepturile – să fii cetățean, să primești asistență medicală și protecție socială, să faci carieră, să fii deputat. Mark Tkaciuk este exemplul clasic: nu vorbește româna, dar este în Parlament de peste două decenii – și nimeni nu l-a împiedicat.

Să comparăm această situație cu Rusia lui Putin, unde totul este limpede: politicianul Serghei Mironov a spus-o deschis – „Cunoașterea limbii ruse este o condiție obligatorie pentru oricine dorește să trăiască și să muncească legal în Rusia.”

În Moldova s-a format o formă unică de bilingvism natural, născută din viața de zi cu zi, nu impusă de sus. Oamenii coexistă pașnic, indiferent de limbă sau origine etnică. Problema limbii s-a rezolvat demult – prin respect și bun-simț.

Dacă nu ar fi fost propaganda rusă și manipulările constante despre „discriminarea rusofonilor”, Moldova ar fi fost un exemplu de armonie etnică. Scopul real al Moscovei și al așa-numitelor „centre culturale” nu este promovarea artei, ci divizarea societății.

Când vorbesc despre „cultură rusă”, la ce se referă? La pseudoistoricul Medinski, la ideologul războiului Dughin, la fascistul Prohanov, la cântăreții propagandiști Șaman și Gazmanov? Sau la Mihalkov, care își denunță colegii artiști? În schimb, adevărații oameni de cultură – Boris Akunin, Dmitri Bikov, Viktor Șenderovici, Ciuplan Hamatova și mulți alții – sunt persecutați, forțați să emigreze sau arestați.

În Rusia, o tânără de 18 ani, Naoko, cântă pe stradă și este arestată doar pentru că… cântă. Nu protestează, nu manifestă. Doar cântă. Și este dusă în duba poliției. Nu este acesta simbolul epocii Putin?

Așadar, ce exportă Putin sub pretextul culturii? Propagandă, minciună și instrumente de influență subversivă. Așa-numitele „centre de cultură rusă” nu au nimic de-a face cu arta – ele sunt centre de coordonare, acoperire și spionaj. În Europa au fost descoperite zeci, dacă nu sute, de cazuri de spionaj organizat prin astfel de centre. Moldova nu este o excepție.

Un „curs scurt” de parteneriat moldo-rus:

• În perioada sovietică, Rusia a dus una din cele mai sofisticate forme de genocid cultural: a inventat „limba moldovenească”, a înlocuit alfabetul latin cu cel chirilic, a eliminat româna din școli și biserici. Au existat rusificare forțată, foamete, deportări și asasinate în masă – și totuși, Moldova a ales să ierte și să meargă mai departe.
• După anexarea Basarabiei în 1944, regimul sovietic a distrus identitatea găgăuză – prin deportări, represiuni și închiderea școlilor în limba maternă.
• În 1992, armata rusă a atacat Republica Moldova și a ocupat partea stângă a Nistrului. Trupele ruse sunt și astăzi acolo.
• Moscova a intervenit în alegerile moldovenești, a finanțat partide pro-ruse și a impus dependența economică prin embargouri succesive.
• Rusia a susținut regimul lui Vladimir Voronin, o combinație între cleptocrație și represiune.
• De-a lungul anilor, Kremlinul a finanțat partide, televiziuni și canale de propagandă pentru a menține controlul asupra Moldovei.

De patru ani, Putin ucide ucraineni nevinovați doar pentru că refuză să fie parte din proiectul său imperial. El disprețuiește suveranitatea Moldovei, la fel ca pe cea a oricărei foste republici sovietice. Pentru el, acestea nu sunt state, ci „teritorii pierdute temporar”.

Un asemenea „parteneriat cultural” vine întotdeauna cu tancuri pe fundal. A menține pe teritoriul nostru centre de influență putinistă înseamnă a aprinde singuri un foc funerar sub propria suveranitate. Nu mai este doar naivitate — e orbire politică și iresponsabilitate istorică.

Noi, cetățenii Republicii Moldova, indiferent de limbă sau origine, avem datoria de a fi loiali propriei noastre țări. Nu Kremlinului. Nu lui Putin. Ci Moldovei – singurei noastre patrii.

Sursa: Facebook Alexandru Tănase.