Contractul Energocom-Bulgartransgaz, discutat de prim-ministru cu ambasadoarea Bulgariei


Semnarea contractului între Energocom și Bulgartransgaz a fost discutată la întrevederea premierului Alexandru Munteanu cu ambasadoarea Bulgariei în Moldova, Maya Dobreva. Oficialii au remarcat importanța de a încheia acordul și de a spori reziliența și securitatea energetică, transmite IPN.

Emisarul a subliniat că Bulgaria susține Moldova în parcursul european. În cadrul discuțiilor, au fost apreciate relațiile de prietenie între state, determinate de un cadru solid de cooperare în diverse domenii – educație, cultură, energie și infrastructură, precum și prezența comunității bulgare numeroase în Moldova.

„Comunitatea bulgară reprezintă o parte importantă a societății, având oameni harnici cu valori și tradiții frumoase, iar prin diversitatea multiculturală întreaga țară devine mai bogată”, a declarat premierul.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul a subliniat importanța valorificării relațiilor economice în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale pentru creșterea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor în Moldova.

În 2024 Bulgaria s-a clasat pe locul 10 printre principalii partenerii comerciali ai Moldovei.

The post Contractul Energocom-Bulgartransgaz, discutat de prim-ministru cu ambasadoarea Bulgariei appeared first on ipn.md.



Sursa: IPN

Related posts

Vladimir Bolea: Angajații ministerului nu sunt vizați în dosarele CNA

Fostul primar Nicanor Ciochină își va afla astăzi sentința

Lumea sferelor de influență: ce loc mai au statele mici precum Moldova. Op-Ed de Anatol Țăranu