Externe Ce spune Nicuşor Dan despre implicarea României în misiunile din Strâmtoarea Ormuz: Sunt ţări care au început să facă planuri Cotidianulmartie 30, 202603 views ”Aşa cum Coaliţia de Voinţă, vorbim de Ucraina, a lucrat în mod consistent şi are planuri de acţiune, care presupun însă o încetare a focului, exact acelaşi lucru se conturează în ceea ce priveşte Strâmtoarea Ormuz”, a declarat Nicuşor Dan. Şeful statului a explicat că, deşi sunt făcute planuri pentru o intervenţie în zonă, după încetarea conflictului, ”nu suntem încă acolo”. ”Sunt ţările care s-au angajat să facă asta (acţiuni de deminare – n.r.), în beneficiul lor şi a economiei mondiale, care au început să facă planuri şi scenarii pentru momentul în care o să fie o încetare a focului. Nu suntem încă acolo”, a spus Nicuşor Dan. În 20 martie, preşedintele anunţa că România se alătură Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei şi Japoniei în eforturile de a contribui la securizarea Strâmtorii Ormuz. ”România îşi păstrează decizia clară de a nu se implica în conflictul din Orientul Mijlociu şi lucrăm alături de partenerii internaţionali pentru dezescaladare”, dădea atunci asigurări preşedintele. Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că România poate participa la dezescaladarea situaţiei din Strâmtoarea Ormuz cu ofiţeri de stat major, cu schimb de informaţii sau chiar ”cu personal care a căpătat experienţă în ultimii ani pe zona de deminare”, după incidentele care au apărut în Marea Neagră. Preşedintele a declarat şi săptămâna trecută că, în privinţa implicării României în asigurarea securităţii din Strâmtoarea Ormuz, ţara se află într-o situaţie similară cu cea din Coaliţia de Voinţă. ”Suntem în pregătirea unei intervenţii care se va întâmpla în momentul în care nu va mai exista război în zona respectivă”, a declarat Nicuşor Dan. Source ProTV România