„Nu este nevoie” de o întâlnire între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pe 2 …
Publicații
-
-
InternePublicații
Judocanul Mihail Latîșev, angajat al Poliției de Frontieră, a cucerit argintul la Campionatul European U23, competiție găzduită în premieră în R. Moldova
Pe 1 noiembrie, judocanul Mihail Latîșev, angajat al Poliției de Frontieră, a urcat pe podiumul Campionatului European de Judo U23 — ediție găzduită în premieră în R. Moldova. …
-
InternePublicații
Democrația pe înțelesul tinerilor: Parlamentul a găzduit vizite și discuții cu elevi și studenți din toată țara
În această săptămână, Parlamentul Republicii Moldova a fost gazda unor întâlniri prin care tinerii și elevii din toată țara au descoperit ce înseamnă democrația în acțiune, comunică instituția. …
-
InternePublicații
Ala Nemerenco, la încheierea mandatului de ministră a Sănătății: „Schimbarea sistemului medical a fost declanșată și s-a produs”
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, și-a încheiat mandatul după mai bine de patru ani de activitate în fruntea instituției. Într-un mesaj public, ea a făcut bilanțul perioadei pe care …
-
InternePublicații
Vicepremierul Valeriu Chiveri susține reintegrarea graduală a regiunii transnistrene
Noul vicepremier pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, susține reintegrarea graduală a regiunii transnistrene „în spațiile juridic, economic, financiar, vamal, de sănătate, educațional și informațional ale Republicii Moldova”. Potrivit oficialului, …
-
ExterneInternePublicații
Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, felicită noul Guvern de la Chișinău și promite sprijin pentru integrarea europeană a R. Moldova
Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a transmis felicitări călduroase noului Guvern al Republicii Moldova, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu, după ceremonia de investire. Într-o postare pe platforma …
-
InternePublicații
Elevii din R. Moldova cuceresc aurul la Olimpiada Mondială de Robotică pentru liceeni, pentru a cincea oară la rând
Pentru a cincea ediție consecutiv, Republica Moldova a obținut medalia de aur la cea mai mare Olimpiadă mondială de robotică pentru liceeni – FIRST Global Challenge. Competiția, destinată …
-
InternePublicații
Catlabuga prezintă prioritățile Ministerului Agriculturii: acces la apă, agricultură modernă și susținerea producătorilor locali
Ludmila Catlabuga își va exercita mandatul în fruntea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, axându-se pe trei direcții majore: asigurarea accesului la apă și creșterea rezilienței climatice, dezvoltarea unei …
-
ExternePublicații
Pe ruinele și oasele copiilor uciși în bombardamente: regimul criminal de la Kremlin redeschide teatrul din Mariupol, scena uneia dintre cele mai cumplite tragedii ale războiului
Trei ani după ce au transformat Teatrul Dramatic din Mariupol într-o ruină și într-un mormânt comun, regimul criminal de la Kremlin se pregătește să-l redeschidă. Clădirea sub ale …
-
InternePublicațiiRomânia
Răzvan Gheorghe: Maia Sandu ar fi vrut să pună fosta directoare Soros la șefia ICR Chișinău, dar Bucureștiul a refuzat-o categoric
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu ar fi cerut la București numirea fostei directoare a Fundației Soros Moldova în funcția de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Chișinău. …