Interne Camion cu presupuse muniții, descoperit la Vama Albița. Șoferul este moldovean Cotidianulnoiembrie 20, 2025027 views Un camion condus de un cetățean al Republicii Moldova, despre care există suspiciuni că ar transporta armament, a fost oprit noaptea trecută la punctul de trecere Albița-Leușeni, la intrarea în România. Potrivit informațiilor apărute în presa din România, vehiculul urma să ajungă în Israel. Contactată de IPN, șefa Secției relații publice a Serviciului Vamal, Tatiana Șompol, a declarat că instituția va oferi o reacție oficială în curând și că informațiile sunt în prezent verificate. Camionul, echipat cu o remorcă de tip container, a ajuns la frontieră în jurul orei 01:30. Șoferul ar fi declarat că transportă elemente metalice. Scanarea efectuată de vameși ar fi indicat prezența unor componente care, susțin surse citate de Antena 3 CNN, ar putea include chiar piese compatibile cu lansatoare de rachete. După control, camionul a fost sigilat, iar la fața locului au ajuns specialiști ai structurilor responsabile de arme și muniții pentru inventarierea completă a încărcăturii. Până la finalizarea verificărilor, șoferul a fost plasat sub supravegherea forțelor de ordine. The post Camion cu presupuse muniții, descoperit la Vama Albița. Șoferul este moldovean appeared first on ipn.md. Sursa: IPN