Interne Blocul Alternativa cere stare de urgență pentru combaterea vânzării și consumului de droguri Cotidianulnoiembrie 21, 2025028 views Blocul Alternativa solicită autorităților centrale să instituie stare de urgență în legătură cu vânzarea și consumul de droguri, dar și să recunoască acest fenomen ca problemă națională. Apelul a fost lansat de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, alături de viceprimara Angela Cutasevici și deputata Olga Ursu, într-o conferință de presă la Parlament, transmite IPN. Ion Ceban a avertizat că situația consumului de droguri prezintă riscuri majore pentru societate, în special pentru minori. Acesta a subliniat că drogurile sunt distribuite în apropierea instituțiilor educaționale, în curțile blocurilor și pe platformele online, iar accesul este extrem de ușor. „Situația riscă să scape de sub control și să aibă efecte nocive pe scară largă, afectând în mod special copiii și tinerii”, a spus edilul. Reprezentanții Blocului Alternativa au prezentat date, potrivit căror, numărul consumatorilor la evidență a crescut la peste 12,5 mii în 2024, față de 11,8 mii în 2022. În același an, au fost înregistrate peste o mie de infracțiuni și peste patru mii de contravenții legate de droguri. Ei consideră că trebuie înăsprite pedepsele pentru persoanele implicate în traficul de droguri și solicită intensificarea patrulărilor în zonele cu risc ridicat, în special în jurul instituțiilor de învățământ, parcurilor și curților de blocuri. În plus, propun lansarea unei campanii sociale naționale, intensificarea activităților de prevenire în școli și implicarea activă a cadrelor didactice și a părinților în procesul de informare. The post Blocul Alternativa cere stare de urgență pentru combaterea vânzării și consumului de droguri appeared first on ipn.md. Sursa: IPN