Avocat acuzat de trafic de influență, condamnat la un an de închisoare


Un avocat acuzat de trafic de influență a fost condamnat la un an de închisoare și lipsit de dreptul de a profesa pe o perioadă de cinci ani. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care a menținut sechestrul aplicat, în faza de urmărire penală, asupra unui imobil aparținând avocatului, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în martie 2023, avocatul ar fi pretins și primit de la denunțător suma de 1000 de euro. Apărătorul ar fi susținut că are influență asupra judecătorilor din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pentru a-i determina să stabilească denunțătorului o pedeapsă mai mică.

Anterior, avocatul a mai fost recunoscut vinovat pentru infracțiuni similare, însă a fost eliberat de pedeapsa penală ca urmare a expirării termenului de prescripție.

Sentința Judecătoriei Chișinău poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile de la pronunțare. Până la pronunțarea unei decizii definitive, avocatul rămâne în libertate, însă este obligat să se prezinte la instanța ierarhic superioară.

The post Avocat acuzat de trafic de influență, condamnat la un an de închisoare appeared first on ipn.md.



Sursa: IPN

Related posts

Vladimir Bolea: Angajații ministerului nu sunt vizați în dosarele CNA

Fostul primar Nicanor Ciochină își va afla astăzi sentința

Lumea sferelor de influență: ce loc mai au statele mici precum Moldova. Op-Ed de Anatol Țăranu