Asistența medicală antirabică va fi descentralizată la Chișinău, după 1 ianuarie


Asistență medicală antirabică din municipiul Chișinău va fi descentralizată începând cu 1 ianuarie 2026, transmite IPN.

Ministerul Sănătății anunță că măsura are drept scop îmbunătățirea accesului populației la tratament, reducerea timpului de intervenție în cazurile de mușcături sau zgârieturi provocate de animale, precum și aplicarea uniformă a măsurilor de prevenire a rabiei.

Astfel, pacienții din capitală vor beneficia de asistență medicală antirabică la Asociațiile Medicale Teritoriale (AMT) la care sunt înregistrați – Botanica, Buiucani, Centru, Ciocana și Râșcani.

În zilele de odihnă și de sărbătoare, copiii vor fi direcționați către Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, iar adulții – la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

Pentru locuitorii din raioane, asistența medicală antirabică va continua să fie acordată în spitalele raionale desemnate prin ordinul Ministerului Sănătății, precum și la Institutul de Medicină Urgentă.

The post Asistența medicală antirabică va fi descentralizată la Chișinău, după 1 ianuarie appeared first on ipn.md.



Sursa: IPN

Related posts

Vladimir Bolea: Angajații ministerului nu sunt vizați în dosarele CNA

Fostul primar Nicanor Ciochină își va afla astăzi sentința

Lumea sferelor de influență: ce loc mai au statele mici precum Moldova. Op-Ed de Anatol Țăranu