Aproape nimeni nu se aștepta ca 2026 să fie un an al păcii, iar cele mai mari temeri au fost confirmate după doar două zile scurse din acest an, se arată într-un editorial semnat de Julian Borger în The Guardian, cu titlul ”„Putinizarea” politicii externe a SUA a ajuns în Venezuela”.
Înfricoșător e însă scenariul din final. Potrivit editorialistului, Trump a lansat prin atacul din Venezuela o invitație celorlalți mari lideri globali. Iar lumea așa cum o știm se va putea acum împărți în trei imperii: Statele Unite iau cele două Americi, Rusia preia Europa de Est, iar China desenează cum poftește harta Asiei.
Atacurile peste noapte asupra Venezuelei, răpirea liderului său, Nicolás Maduro, și a soției sale, și declarația lui Donald Trump că SUA vor „conduce” țara și îi va vinde petrolul, au încălcat încă o dată dreptul internațional și normele globale. Dar acesta nu este cel mai îngrijorător lucru.
Donald Trump a condus convoaie de buldozere prin acel edificiu din ce în ce mai fragil al democrației de când a preluat mandatul acum aproape un an, iar acum este în mare parte epavă.
Evenimentele de peste noapte au fost precedate de atacuri aeriene asupra unor ambarcațiuni mici în mările din largul Americii Centrale și de uciderea echipajelor acestora pe baza unor acuzații nedovedite de trafic de droguri, precum și de confiscarea armată a unor petroliere venezuelene în marea liberă. Nu se știe încă câte persoane au fost ucise în capturarea lui Maduro în primele ore ale zilei de sâmbătă.
În ceea ce privește stabilitatea globală, cel mai rău lucru legat de predarea lui Maduro este că a funcționat.
Ocuparea altor țări strălucește acum mai puternic decât Premiul Nobel pentru Trump
Încrederea lui Trump în propria omnipotență globală și dorința sa de a acapara teritoriile și resursele naturale ale altor țări au fost ținute sub control până acum de teama sa de a se implica în războaie externe.
El a susținut (în mod fals) că a pus capăt la opt războaie, iar cea mai mare ambiție a sa în 2025 părea să fie câștigarea Premiului Nobel pentru Pace.
În urmă cu mai puțin de o lună, flutura un înlocuitor confecționat în grabă, Premiul FIFA pentru Pace. Acest act de auto-umilire din partea forului de conducere al fotbalului mondial pare și mai absurd acum decât atunci când Trump a luat medalia de aur și și-a pus-o la gât.
Temerile lui Trump cu privire la războaiele externe par să scadă. El a fost în mod clar încântat de dramatismul operațiunii Maduro și de eficiența soldaților americani care au dus-o la bun sfârșit, declarând sâmbătă că „nu se teme” să desfășoare forțe terestre în Venezuela pentru a-și urmări interesele.
Pentru un președinte îmbătrânit, care devine din ce în ce mai iritabil, irascibil și incoerent cu fiecare zi în care trece în funcție – confruntându-se cu o popularitate în scădere și disperat să distragă atenția de la scandalul traficantului de copii Epstein – o îmbrățișare mai strânsă a puterii militare este o evoluție de rău augur.
Sâmbătă dimineață, Trump părea amețit de succesul militar. „Multă planificare bună și multe trupe extraordinare și oameni extraordinari”, a declarat Trump pentru New York Times. „A fost o operațiune strălucită, de fapt”.
Atacul asupra Venezuelei sugerează că atracția țărilor străine, a petrolului și a mineralelor strălucește acum mai tare decât Premiul Nobel.
Atacarea Venezuelei, identică aproape cu invadarea Panama
În mare parte, a rămas în seama altora din administrația Trump sarcina de a prezenta atacul în limbaj juridic și de a sugera că Maduro este „adus în fața justiției”. Liderul venezuelean a fost pus sub acuzare în SUA la sfârșitul primului mandat Trump pentru corupție, trafic de droguri și alte infracțiuni.
Maduro este un dictator care a condus un stat autoritar din 2013, cu ajutorul unor alegeri considerate pe scară largă ca fiind trucate.
Însă acuzațiile specifice legate de droguri formulate împotriva sa de către SUA sunt considerate de majoritatea experților ca fiind fragile și nu ar reprezenta motive convingătoare în temeiul dreptului internațional sau american pentru atacul asupra Venezuelei și răpirea lui Maduro.
În declarații repetate, Trump a precizat că este mai degrabă lacom după petrolul Venezuelei decât motivat de dorința de a-l aduce pe Maduro în fața unei instanțe sau de a oferi democrație poporului Venezuelei.
La câteva ore după înlăturarea lui Maduro, Trump a declarat că SUA sunt gata să intervină pentru a repara industria petrolieră decrepită și devastată de sancțiuni din Venezuela. „Vom vinde cantități mari de petrol”, a spus el.
Legile și normele internaționale pe care Trump le-a impus cu năvală fuseseră deja relaxate de administrațiile americane anterioare. Operațiunea seamănă cel mai mult cu invazia Panama din 1990 și cu predarea sa forțată, în prima administrație Bush.
Bush și Obama aveau măcar ipocrizia supunerii la legile internaționale. Trump are un dispreț total față de ele
Aceasta a fost urmată de tânărul George Bush, cu invazia Irakului pe motive false, și de utilizarea pe scară largă de către administrația sa a torturii. Barack Obama nu a reușit să tragă la răspundere administrația predecesorului său și a continuat propria campanie de asasinat cu drone, discutabilă din punct de vedere juridic, împotriva unor suspecți de terorism.
Acestea sunt, probabil, acte discrete de ipocrizie ale președinților anteriori, care au susținut excepții de la legile internaționale în urmărirea intereselor SUA, dar au îmbrățișat în mare parte normele globale, știind că „sistemul bazat pe reguli” favoriza în mod covârșitor America.
Trump are un dispreț total pentru acest sistem. El privește lumea prin ochii unui imperialist din secolul al XIX-lea, dar cu arme din secolul al XXI-lea.
Nu este clar cât de departe intenționează Trump să meargă în Venezuela pentru a-și atinge obiectivele, dar a precizat sâmbătă că „armada americană” va rămâne în regiune „până când cerințele Statelor Unite vor fi pe deplin satisfăcute” – cerințe care probabil vor include o preluare a industriei petroliere din Venezuela.
Trump a declarat că adjunctul lui Maduro, Delcy Rodríguez, este gata să coopereze cu Washingtonul și că are în minte și alte persoane pe care să le pună la dispoziție. Nu este clar dacă susținătorii lui Maduro au capacitatea sau voința de a rezista unei preluări americane sau dacă vreun grup rebel va profita de ocazie pentru a face o mișcare. Un rezultat liniștit pare o perspectivă îndepărtată.
De neconceput cum un an de zile: SUA, risc de securitate pentru Danemarca
Ceea ce s-a desfășurat peste noapte în Venezuela va provoca anxietate imediată guvernelor din țări precum Iran și Danemarca, împotriva cărora Trump și-a exprimat entuziasmul pentru luarea de măsuri radicale.
În ultimele zile, Trump a declarat că SUA vor apăra protestatarii antiguvernamentali iranieni, iar oficialii săi au continuat să amenințe cu preluarea controlului asupra Groenlandei prin orice mijloace necesare. Luna trecută, Serviciul de Informații al Apărării danez a etichetat SUA drept un risc de securitate, o declarație care ar fi fost de neconceput cu puțin timp în urmă pentru un aliat al NATO.
În conferința sa de presă de sâmbătă, Trump a adăugat Cuba pe lista țărilor pe care le are în vizor, sugerând că este „foarte similară” cu Venezuela „în sensul că vrem să ajutăm poporul din Cuba”. Secretarul său de stat, Marco Rubio, a adăugat că Havana ar trebui să se simtă „îngrijorată” în urma evenimentelor din Venezuela.
Acest lucru accelerează trecerea de la o lume bazată în mare parte pe reguli la una cu sfere de influență concurente, care vor fi determinate de puterea armată și de disponibilitatea de a o utiliza. Un comentator american, David Rothkopf, a numit-o „putinizarea politicii externe a SUA”.
Comentatorii ruși au sugerat frecvent că America Latină se află sub controlul Americii, așa cum Ucraina se afla sub umbra Rusiei. Vladimir Putin crede același lucru despre o mare parte din Europa de Est. Xi Jinping își va trage propriile concluzii.
Pericolul evident în primele zile ale anului 2026 este unul cu care se va confrunta, în cele din urmă, toată lumea.
