Ajustarea bugetului provizoriu al Chișinăului nu trece: proiectul va fi împărțit în două


Proiectul privind ajustarea bugetului provizoriu al municipiului Chișinău, ca urmare a modificării indicatorilor bugetului de stat, nu a întrunit numărul necesar de voturi la ședința de marți a Consiliului municipal. Subiectul va fi reluat la următoarea ședință, însă va fi prezentat în două proiecte separate: unul pentru salariile cadrelor didactice și altul pentru cheltuielile ce vizează autoritățile și întreprinderile municipale, transmite IPN.

Pentru proiect au votat 24 de consilieri ai partidului primarului Ion Ceban – MAN – și consilierii neafiliați. Fracțiunea PSRM s-a abținut, iar aleșii municipali ai PAS au lipsit din sală.

Olesea Pșenițchi, șefa Direcției generale finanțe, a subliniat, înainte ca proiectul să fie supus votului, că fără transferurile suplimentare aprobate de Parlament la Legea bugetului de stat, municipalitatea nu va putea achita salariile în entitățile finanțate din bugetul municipal. De asemenea, este necesară ajustarea cheltuielilor pentru energia electrică în mai multe instituții.

Alexandr Odințov, liderul fracțiunii socialiștilor în CMC, a solicitat separarea cheltuielilor pentru salarii de celelalte cheltuieli. El a declarat că fracțiunea sprijină adoptarea unei decizii care să garanteze plata salariilor profesorilor din Chișinău, însă a înaintat o interpelare către Ministerul Finanțelor pentru a clarifica legalitatea modificărilor operate într-un buget provizoriu.
Fracțiunea PAS, care a sesizat în aceeași zi CNA în legătură cu presupuse abuzuri în gestionarea bugetului provizoriu al capitalei, nu susține proiectul, considerând că primarul încearcă să justifice astfel cheltuieli suplimentare și pune presiune pe Consiliul municipal.

The post Ajustarea bugetului provizoriu al Chișinăului nu trece: proiectul va fi împărțit în două appeared first on ipn.md.



Sursa: IPN

Related posts

Vladimir Bolea: Angajații ministerului nu sunt vizați în dosarele CNA

Fostul primar Nicanor Ciochină își va afla astăzi sentința

Lumea sferelor de influență: ce loc mai au statele mici precum Moldova. Op-Ed de Anatol Țăranu