Interne Acceptarea diagnosticului – o provocare majoră pentru persoanele cu HIV, psiholog Cotidianuldecembrie 8, 2025024 views Pentru multe persoane care trăiesc cu HIV/SIDA, acceptarea propriului statut este una dintre cele mai dificile etape. Deși societatea este, în general, mai deschisă și dispusă să îi primească fără prejudecăți, provocarea reală pornește din interior: autostigmatizarea. Mulți oameni seropozitivi se luptă să se accepte pe ei înșiși după diagnostic, iar această confruntare poate duce la izolare și retragere socială. Despre aceste dificultăți vorbește psihologul Galina Pravițchi de la Centrul social regional „Renaștereaˮ din Chișinău, într-un interviu pentru IPN, subliniind că primele reacții emoționale ale persoanei pot avea un impact major asupra felului în care își va gestiona noua realitate. Șocul diagnosticului HIV Doctorul în psihologie Galina Pravițchi explică faptul că, în primul rând, specialiștii centrului „Renaștereaˮ îi ajută pe beneficiari să își accepte diagnosticul. Este un pas esențial, spune ea, deoarece momentul aflării statutului HIV poate provoca un șoc puternic și poate afecta profund echilibrul emoțional. Pentru a-i sprijini, centrul oferă activități de grup, dar și ședințe de consiliere individuală adaptate fiecărei persoane. Totodată, psihologul lucrează și cu membrii familiei, ajutându-i să înțeleagă situația și să ofere un sprijin cât mai eficient celor dragi. La centru sunt organizate activități de grup dedicate femeilor, unde sunt discutate teme specifice nevoilor lor. În paralel funcționează și grupuri mixte de suport, în care participă atât persoane care trăiesc de mulți ani cu HIV, cât și oameni care au aflat recent diagnosticul. În aceste întâlniri, experiențele celor cu vechime devin un sprijin valoros pentru cei aflați la început de drum. Galina Pravițchi subliniază că o componentă esențială a activității centrului este lucrul cu copiii născuți cu HIV. Pentru mulți părinți, este extrem de dificil să le vorbească celor mici despre această realitate, neștiind cum vor reacționa. În același timp, copiii se pot confrunta cu stigmatizare și dificultăți de integrare în societate, iar specialiștii îi ajută să își dezvolte resursele emoționale necesare pentru a depăși aceste provocări. Psihologul Galina Pravițchi afirmă că, de obicei, după aproximativ zece ședințe se observă primele îmbunătățiri. Când beneficiarii văd rezultatele, câștigă încredere și se întorc la următoarele sesiuni mai curajoși și mai motivați. Ea subliniază importanța oferirii acestui suport la momentul potrivit, pentru că pierderea sănătății este adesea resimțită ca o pierdere profundă. Uneori, procesul prin care trec persoanele diagnosticate cu HIV este asemănător cu un doliu – un doliu pentru viața pe care o aveau înainte de diagnostic. Servicii gratuite pentru persoanele seropozitive Activitatea centrului „Renaștereaˮ este coordonată de Direcția generală asistență medicală și socială (DGAMS) a Consiliului municipal Chișinău. Directorul centrului, Grigore Barladean, a precizat că instituția oferă gratuit servicii integrate pentru persoanele seropozitive, de la copii până la pensionari, precum și pentru membrii familiilor acestora. Pentru fiecare categorie de beneficiari, centrul a elaborat programe adaptate, menite să răspundă cât mai eficient nevoilor specifice ale fiecărei persoane. Unul dintre serviciile centrului este asistența medicală. Prin aceasta, persoanele care trăiesc cu HIV beneficiază de consultanță completă și de monitorizarea tratamentului de către medicul centrului, care, în același timp, facilitează legătura cu medicul infecționist responsabil de tratamentul pacientului. În paralel, asistenții sociali documentează activitatea beneficiarilor și oferă sprijin în accesarea serviciilor comunitare și a beneficiilor sociale. O altă componentă importantă este colectarea de fonduri: asistenții sociali și voluntarii colaborează cu agenți economici și donatori, atât naționali, cât și internaționali, pentru a stabili parteneriate și a obține resurse destinate persoanelor social vulnerabile. Persoanele aflate în dificultate pot beneficia de consiliere juridică în cadrul centrului sau li se facilitează contactul cu organizații specializate în apărarea drepturilor. De exemplu, dacă o femeie este abuzată de soțul ei din cauza statutului HIV, centrul o poate conecta cu Centrul de Drept al Femeilor, care poate asigura asistență juridică și un avocat. În situațiile în care o persoană este refuzată la înscrierea la un medic specialist din policlinică din cauza statutului său, juristul centrului oferă instrucțiuni clare despre pașii legali pe care îi poate urma pentru a-și proteja drepturile. Persoanele care au nevoie de reabilitare au acces la programe de exerciții și terapii fizice, iar kinetoterapeutul centrului elaborează planuri personalizate pentru îmbunătățirea mobilității și a calității vieții beneficiarilor. În același timp, centrul oferă sprijin și copiilor care trăiesc cu HIV, precum și celor care îi însoțesc pe părinți. Pedagogul desfășoară activități instructiv-educative și de joc, oferă sprijin pentru dezvoltarea copiilor și facilitează integrarea acestora atât în instituțiile de învățământ, cât și în societate. Consumul de substanțe psihotrope, alcool sau alte forme de dependență poate avea efecte devastatoare asupra unei persoane, ducând chiar la pierderea familiei, a locului de muncă sau a locuinței, cu riscul de a ajunge fără adăpost. În acest context, centrul „Renaștereaˮ colaborează cu Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil de pe stradela Haltei, oferind beneficiarilor un loc sigur unde își pot petrece timpul. O echipă multidisciplinară evaluează gradul de dezabilitate al fiecărei persoane, primul pas spre plasarea acesteia într-un serviciu cu asistență de nivel înalt. De asemenea, prin parteneriatele existente, centrul oferă instruire, ghidaj și sprijin pentru integrarea în câmpul muncii a beneficiarilor care doresc să-și dezvolte abilitățile și să-și construiască independența profesională. Experiența beneficiarilor O mamă a doi copii frecventează centrul din 2016. Beneficiara, cu statut HIV pozitiv, spune că aici a învățat să comunice mai bine cu proprii copii și să se înțeleagă pe sine. Înainte de a ajunge la centru, ea a beneficiat de sprijin din partea familiei și a cunoscuților. Totuși, ea subliniază că angajații centrului oferă un suport deosebit, atât psihologic, cât și în apărarea drepturilor, intervenind atunci când persoanele se confruntă cu atitudini inechitabile. Un pensionar seropozitiv a declarat că știe de mulți ani despre diagnosticul său și urmează tratamentul în mod constant. Acum trăiește singur – fiul său este plecat peste hotare, iar soția a decedat. Bărbatul spune că, frecventând periodic centrul, a găsit aici un loc de sprijin și adăpost. O altă beneficiară, care locuiește la Centrul municipal de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, povestește că a aflat despre diagnosticul HIV în timpul sarcinii, acum mai bine de 20 de ani. Cu toate acestea, s-a adresat centrului „Renaștereaˮ abia în urmă cu doi ani, după ce a aflat despre instituție de la lucrătorii sociali, și îl frecventează câteva ore pe săptămână. În opinia sa, centrul îi oferă un mediu sigur, unde beneficiază de consiliere juridică, asistență psihologică și sprijin social. Persoanele eligibile pot accesa serviciile centrului depunând o cerere direct la sediu, pe strada Melestiu, 20M, apelând telefonic sau solicitând sprijin prin intermediul asistenților sociali. De asemenea, accesul se poate face și prin trimiteri de la cabinetele medicale specializate în tratamentul antiretroviral (ARV). Beneficiarilor le este interzis să se prezinte la centru în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor psihotrope, iar o altă condiție importantă este colaborarea activă cu specialiștii centrului. În 2025, centrul a oferit servicii pentru peste 1 080 de beneficiari, dintre care 109 aveau un istoric de consum de substanțe psihotrope, în special droguri. 60% dintre beneficiari sunt din Chișinău, iar 40% provin din alte regiuni. În prezent, 156 de persoane beneficiază de asistență constantă la Centrul social regional „Renașterea”. Milena Macarciuc, IPN The post Acceptarea diagnosticului – o provocare majoră pentru persoanele cu HIV, psiholog appeared first on ipn.md. Sursa: IPN